Invitaţiile de nuntă: să le fac sau să le cumpăr?

Autor:

Invitatie nunta

Înainte de a vă apuca să bateţi magazinele după materiale, unelte, modele şi tipare, puneţi-vă întrebarea: Merită efortul?

Primul răspuns, mai degrabă reacţie organică decât gândire la rece, este: ABSOLUT. Cum să personalizezi mai bine o nuntă, cum s-o faci unică? Cum altfel să reuşeşti să treci prin filtrul trăirii tale, şi să-ţi transmiţi viziunea prin invitaţii unice, ca un preview al acestui eveniment unic?

Totuşi: cat costă efortul?

Considerente cu valoare ne-cuantificabilă:

* invitaţiile sunt unice (în masura în care inventez ceva unic)
* invitaţii vor fi impresionaţi (în măsura în care îşi dau seama că invitaţia este unică)
* timpul şi efortul mă relaxează

Considerente cu valoare cuantificabilă:

* timp consumat dezvoltând conceptual invitaţia şi procurarea materialelor necesare (utilizaţi salariul vostru orar drept unitate de măsură)
* costul materialelor, ustensilelor, necesare în punerea în operă
* timp consumat punând materialele în operă (utilizaţi salariul vostru orar drept unitate de măsură)

Adunaţi toate costurile, împărţiţi la numărul de invitaţii concepute. Aşa se obţine costul unitar.

Alte considerente:

* Ce rol, suplimentar unei invitaţii des întâlnite, îndeplineşte invitaţia unică?
* Cât timp credeţi că vor consuma invitaţii voştri admirând invitaţia unică?
* Ce soartă are invitaţia unică, după ce evenimentul (nunta) a trecut?

Merită?

Sursa foto: splendicity.com